Lecturi


 

Photo by Victor from Pexels

Am iubit mereu lectura. De fapt, nu chiar mereu, a fost un scurt moment când am fugit de ea cu toată disperarea unui copil de șapte ani dornic de joacă, nu de teme.

Îmi amintesc vacanța de vară dintre clasele I și II.

Era un soare puternic, se auzea foșnetul insectelor în iarbă, pomii erau plini de fructe, cerul de un albastru intens, și mama voia să mă chinuie cu o pagină dintr-o carte mucegăită, îngălbenită și urâtă, probabil o carte de povești din Biblioteca pentru Toți.

Alergam cu obrajii plini de lacrimi prin gradina proaspăt cosită, chemându-l pe bunicul să mă scape de mama și mai ales de cartea ei.  

Cum să pierd joaca, natura, distracția, pentru niște litere, care cu greu se formau în cuvinte, pe care cuvinte le uitam până să se așeze în fragmente cu sens?!

De câte ori mă gândesc la această scenă, îmi amintesc că a fost o vreme când nu puteam suporta să stau într-un loc, în mână cu o carte care nu îmi spune nimic.

Magia lecturii începe de fapt cu cartea în care e scrisă povestea care îți face sufletul să vibreze pe o mie de corzi.  

Pentru destinul meu de cititor, marea șansă a fost că, nu știu cum și în ce moment exact, în casă au poposit Heidi, fetița munților și Negruț. De dimensiuni A4, cu o grafică superbă, cu o hârtie de calitate, m-au vrăjit iremediabil.

Eu eram o fetiță crescută la țară, printre animale, pentru care muntele e ca respirația, și care își adora bunicul matern, mare iubitor de lectură și de natură. 

Heidi, cum să nu citesc de zeci și zeci de ori despre momentul în care bunicul făcea un scăunel de lemn pentru nepoata lui, când bunicii și tata meștereau toata ziua în atelier? Sau despre cina cu lapte și pâine, când eu beam lapte proaspăt muls, de bunicul și cu bunicul, în fiecare seară? Cum să nu îmi fie dragi dealul cu flori, caprele, chiar și morocănosul Peter, când în fața și în spatele casei bunicului erau dealuri minunate?

Cu Negruț, pasiunea a fost la fel de mare. Sensibilitatea lui, dragostea pe care o simțea pentru bunii lui stăpâni, prietenia cu Ginger și cu micuțul ponei, toate, mi l-au făcut cel mai bun și mai nobil prieten.

În aceeași grădină, în același veri cu cer incredibil de albastru și miros de fân proaspăt cosit, am adorat cărțile lui Jane Austen, Charlotte Bronte, Charles Dickens. Remi din Singur pe lume a urcat alături de mine în copac de numărate ori. Tom Sawyer, Huck Finn m-au făcut să râd și să visez la pozne pe care nu le-am făcut niciodată.  Și, totodată, să iubesc oamenii mai puțin norocoși, să înțeleg suferința cumplită a copiilor fără părinți și pe care nu îi apără nimeni, să urăsc guvernantele anoste, internatele insalubre, oamenii fără milă sau cei cu prejudecăți.

Dumas, Jules Vernes, Michel Zevaco, mi-au înflăcărat anii adolescenței timpurii. Apoi au venit lecturile mai grele, Dostoievski, Steinhart. M-am închipuit scriitoare, m-am închipuit eroină.

În facultate, departe de grădina mea, de zânele care șoptesc cuvinte magice la apusuri superbe, mi-am continuat pasiunea pentru lectură în sălile de multe ori arhipline ale Bibliotecii Universitare din Cluj.

Lecturi de teorie socială, de psihologie, economie, științe politice. Rar, foarte rar romane sau alte cărți mai lejere. Negrii din America și situația lor dificilă, Marx, Weber, Foucault, Norbert Elias, Locke, alte și alte cuvinte despre oameni, despre mintea și comportamentul lor. O dezvrăjire a lumii pe care o descoperam cu aviditate și pasiune în mijlocul unor oameni care citeau cu și mai multă aviditate și pasiune decât mine.  

Pentru că în facultate am citit mult despre experimente sociale, dar și pentru că bunicul îmi imprimase un respect sfânt față de lupta anticomunistă, a urmat o perioadă destul de lungă de Goma și de scrieri despre închisorile iadului.

Nu m-au iertat nici cărțile despre țările islamice, în special despre Afganistan, prin vocea lui Khaled Hosseini, cele despre nazism, biografiile marilor oameni politici sau romanele moderne.  

Acum sunt în faza lecturilor feministe. Inspirată de studii, am descoperit fascinația literaturii scrisă de femei pentru femei. E un amalgam în mintea mea. Le numesc așa cum îmi răsar în minte, Margret Atwood, Selma Largelof, Elena Ferrante.

Și, mai ales, sunt în faza lecturilor pentru copii mici. Andrei, bucuria, mândria, lumina vieții mele, băiețelul de trei ani care își adoră ora de lectură, îmi oferă prilejul descoperirii unor personaje noi, extraordinar de simpatice și de poznașe. Pettson și Findus, Cotoi cu pălărioi, Ciorile din Pearblossom, Șantierul sub clar de lună, fac deliciul serilor noastre.  

Îmi propun să scriu despre lecturile mele. Așa cum am spus, m-am visat scriitoare. Probabil nu o să devin, m-am specializat în texte scurte. Însă, alături de pasiunea cititului, am și pasiunea de a vorbi despre lecturile mele. Voi vorbi în limbajul ce îmi place cel mai mult, cel al cuvântului scris.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: