Numele meu este Mahtob


De Mahtob Mahmoody

În adolescență mi-a picat în mână o carte, Numai cu fiica mea, de Betty Mahmoody. Cred că este prima carte pe care am citit-o despre viața de zi cu zi din țările islamice. Duioasă, caldă, cu o viziune echilibrată, cartea prezenta drama unei familii în care tatăl a decis să le țină pe soția și fiica lui prizoniere în Iran.

Aflate într-o țară în război, într-o cultură pe care nu o cunoșteau, cu un cap al familiei care devenise din soț și tată iubitor un tiran violent, povestea m-a captivat și am citit-o și recitit-o de zeci de ori.

Acțiunea se petrece în Iran, dar este, de fapt, povestea oricărei familii marcate de violență, ceea ce confirmă din plin cea de-a doua carte a autoarei, Din dragoste pentru un copil, în care alți părinți din toată lumea, mame și tați în mod egal, au luptat cu toate forțele să își recapete copiii răpiți de celălalt părinte.

O lectură interesantă, extrem de educativă, mai ales că atrage atenția asupra drepturilor părinților în cazul căsătoriilor internaționale. E un semnal de alarmă extrem de serios care nu ar trebui ignorat de nimeni care se află într-o astfel de situație.

Acum însă scriu despre fiică, despre acel copil cu care am empatizat mult, mai ales  că suntem de aceeași vârstă. Mai ales că și mama mea, leoaică din fire, știu sigur că ar fi făcut la fel pentru mine și, într-un fel, luptând să îmi ofere o viață și o educație bună în România anilor 90 fără ca nici unul dintre părinți să plece la muncă în străinătate, o făcea deja, în felul ei.

În ceea ce o privește pe Mahtob, nici o surpriză să aflu cu tatăl ei a murit pentru ea în momentul în care le-a spus că nu se pot întoarce în SUA.

Extrem de încărcate emoțional sunt paginile în care vorbește despre violența cu care o trata pe mama, despre vremea în care mama zăcea lipsită de putere din cauza bolii iar copilul de 5-6 ani era disperat să nu o piardă, despre sentimentul de siguranță pe care îl avea în preajma mamei.

Și, nu în ultimul rând, despre momentul în care i-a spus ce înseamnă fuga lor din Iran și i-a dat ocazia să aleagă, ei, un copil care își regreta mai tare iepurașul de pluș decât tatăl. Un moment de o forță extraordinară, definitoriu pentru viitorul lor.   

Nu mai știu amănunte din cartea lui Betty, însă în povestea lui Mahtob apar oameni de o rară bunătate, cum ar fi bărbatul misterios care le ajută să evadeze.

După părerea mea, dincolo de curiozitatea pe care o prezintă lectura unei biografii desprinsă parcă din filme, cartea este o lecție despre parenting. Despre respect, siguranță, putere, încredere, independență și cum se învață ele de la un părinte excepțional. Toate văzute prin ochii copilului, pe care nu îl poți înșela.

Și, în același timp, despre traumă, pedeapsă, așteptări nerealiste din partea unui tată probabil cu o inteligență superioară, dar de o lipsă de empatie, fanatism, megalomanie, imposibil de tolerat.

Este surprinzător faptul că mama și fiica nu au trăit, după evadare, lipite una de alta. Mama nu a vrut-o să o monopolizeze, să o absoarbă, să o țină legată sufletește de ea. Atunci când cartea, interviurile, oportunitățile au ținut-o departe de Mahtob, a făcut tot ce era necesar pentru succes. Mai mult, Mahtob a ales să trăiască în internat de la 14 ani, pentru a-și urma educația sportivă.

Însă, în momentele cheie, în care era nevoie de mama, aceasta a lăsat totul și a făcut tot ce era necesar să aibă grijă de fiica ei.      

M-a durut să aflu că, la 13 ani, Mahtob a fost diagnosticată cu o formă severă de lupus, boală în lupta cu care are un mare aliat, din nou, în mama ei. Optimismul cu care tratează această situație este copleșitor. Deși nu insistă prea mult pe acest subiect, ea arată că au salvat-o prima dată o tehnologie revoluționară, dar, a doua oară, a salvat-o dorința de a savura viața, cu ajutorul unei tehnici pe care o recomand tuturor, respectiv notarea a cinci motive pentru care te simți fericit într-o zi.

Este o metodă prin care viața prinde mai mult gust, trăiești mai conștient, mai prezent. Mai mult, începi să îți faci micii bucurii zilnic, pentru a face lista mai bogată. Am aplicat-o și eu și, într-adevăr, și mie mi-a schimbat viața.

Încă un aspect notabil în carte este dragostea față de Dumnezeu și de religie. Eu, care nu sunt o mare credincioasă, nu pot decât să găsesc înălțător modul în care ea îl iubește pe Dumnezeu și câtă alinare și încredere în viitor găsește în rugăciune.

Și, nu în ultimul rând, citind cartea lui Mahtob, mi s-a făcut poftă de mâncare orientală. Vorbește cu mare dragoste de obiceiurile persane, de bucătărie, de modul în care se gătesc și se mănâncă anumite feluri de mâncare. Poftă bună la hummus, kebab, baba ganoush!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: