Cartea de rețete a lui Pettson


de Sven Nordqvist, Christine Samuelsson

Pettson chiar e un zăpăcit! Pentru cine citește cartea lui de bucate, vă avertizez că a uitat să scrie în rețetă câtă apă se pune în turta dulce!

Eu sunt opusul unei artizane desăvârșite în bucătărie. Ideea mea de decorat mâncarea se reduce la a pune câteva măsline rătăcite peste salata de boef la Crăciun, dacă insistă mama rău.

Dar pentru ca a început să crească Andrei și pentru că e la modă să faci căsuțe de turtă dulce, brioșele și alte frumusețuri dulci, m-am gândit să încerc și eu și să îi fac o bucurie copilului. Cât de greu să fie!

Am început cu căsuța de turtă dulce cumpărată de la Ikea. Eșec total. În timp ce verișorii lui au un adevărat sat de turtă dulce cu glazură de ciocolată, bombonele, brăduți și omuleți, casa noastră, ruptă și peticită de o sută de ori, a eșuat înapoi în cutia ei, cu un tub de adeziv alimentar întins pe ea. Dar de vină e taică-so, e inginer constructor, trebuia să se ocupe, casele sunt specialitatea lui.

Dacă am eșuat cu căsuța, am zis că o turtă dulce clasică poate să facă oricine.

Și, pentru că de ceva timp stă în bibliotecă cartea de rețete mai sus menționată, mi-am suflecat mânecile și m-am pus pe treabă.

Mai întâi am râșnit bine conținutul unui plic de condimente pentru vin fiert. Da, de vin fiert, pentru că nu am găsit cuișoare, condiment fără de care nu există turtă dulce. Și plicul conținea cuișoare, cardamon, coajă de portocale. Merge!

Apoi, am măsurat ingredientele, ne uitam toți trei ca niște pisici să vedem ce scrie acolo, cât și cum mai punem. Cum vezi în filme, fiecare ingredient în castronașul lui, și cu inginerul constructor ferm pe poziții la corectat cantitatea cu greutatea vasului, la sfârșitul operațiunii aveam bucătăria plină de vase, farfurii și farfuriuțe.

Nu uităm nici scena cu făina, Findus, ai mâncat tu toată făina, eu nu am mâncat nicio făină în viața mea, răspunse el cât se poate de jignit, atunci poate mâncat-o eu și m-am tras de nas și de ureche de uituc ce sunt.   

Punem în vasul robotului toate ingredientele…..și mierea…..și zahăr….și apa.  Apa?  Care apă? Ce cantitate?

Citim de trei, de patru ori instrucțiunile și nimic! Până și Andrei, care nu știe încă să citească, a verificat, poate nu am observat eu. Nici urmă!

Acum, pentru o cofetăreasă, chiar și începătoare, ar fi fost poate ușor de intuit consistența aluatului, pentru mine a fost mister. Așa că am improvizat cât s-a putut. M-a ajutat și Andrei. Băgam lapte. Prea moale. Mai multă făină. Și niște condimente, să fie aromat. Gustam amândoi să vedem dacă e bun. E bun, dar mai merge ceva. Acum e prea dens. Iar lapte, iar făină, iar condimente de vin fiert. Mai gustam o dată. El gusta de două ori, să fie sigur. Am repetat de câteva ori, până ne-am plictisit.

Și uite așa, duminică seara la ora 9, ne-am trezit cu bucătăria făcută praf, plină de miere, zahăr, făină, condimente, instrumente de toate felurile, tăvi, și un castron imens de aluat de turte de copt!

 Și toată vina e a lui Pettson! Dacă ne spunea corect rețeta, știam cum să facem de la început.

Sfaturi pentru mămici: Oricât de amuzantă este experiența, dacă vă apucați de rețetele lui Pettson, țineți aproape și o altă variantă, eventual pe telefon, să vă ajute când ajungeți în impas.   

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: