Naufragiul civilizațiilor, Amin Maalouf


Cartea despre care scriu, Naufragiul civilizațiilor, de Amin Maalouf, am început să o citesc într-un moment în care mă preocupa activ această temă a evoluției marilor culturi, inclusiv cea prezentă. Se leagă foarte bine și de câteva lecturi recente, despre care voi vorbi pe scurt în ceea ce urmează.

În vara lui 2021 am început să citesc cărțile Fundației, Isaac Asimov. M-a impresionat modul în care este descrisă ascendența pe care o poate da tehnologia superioară unei culturi asupra popoarelor mai puțin instruite. Completată cu o încredere absolută în destinul său victorios și cu o abilitate politică, cunoașterea este transformată în religie și planeta care deține știința și această șmecherie de a o prezenta drept magie are un ascendent extrem de puternic asupra lumii barbare, a neinstruiților. În final, planeta barbară, în ciuda resurselor superioare, va fi nimicită de cea care se pretinde sacră pentru că înțelege mai bine legile fizicii.

După ce am citit cartea lui Amin Maalouf, aș spune că această teorie se verifică din plin în cazul unor țări, contemporane cu noi, care prin utilizarea eficientă a tehnologiei au devenit puteri planetare, în ciuda dimensiunii sau resurselor lor naturale.

Mai departe, tema Naufragiului civilizațiilor, și în special a celei Occidentale, am regăsit-o într-o prelegere foarte amuzantă a lui Neagu Djuvara: https://www.youtube.com/watch?v=idXwffj0KNQ

Despre România, despre relația țării noastre cu Franța, despre creșterea și căderea imperiilor, vorbește simpaticul istoric într-un mod comic în acest curs savuros.

Naufragiul civilizațiilor al lui Amin Maalouf este o reflecție despre trecutul recent și modul în care aceasta se reflectă într-un viitor pe care autorul îl vede neliniștitor.

Subiectul conflictului arabo-israelian, consecințele lui asupra popoarelor Levantului, starea de spirit din statele arabe, cauzele externe și mai ales interne care au dus la prăbușirea unor modele și idealuri nobile, sunt pe larg tratate.

Din rândurile cărții răzbate o nostalgie de nedescris pentru ceea ce ar fi putut fi și o mare durere pentru ce ceea ce este astăzi. Amin Maalouf aduce lumină asupra fragmentărilor, luptelor și rivalităților dintr-o lume pe care avem tendința de a o vedea compact și simplist.

Mai departe, tratează pe larg subiectul distrugerii ideilor generoase și a elitelor intelectuale, prețul pe care îl plătim cu toții astăzi fiind unul deosebit de scump.

Ideea care îmi rămâne cel mai pregnant din această carte este că atunci când națiunile acționează împotriva propriilor valori, consecințele în termeni pragmatici sunt și ele foarte mari. Pariind împotriva busolei morale și acționând din interes meschin, se dovedește, pe termen lung, deosebit de păgubos chiar pentru acel interes.

Dacă am putea înțelege acest lucru, la nivel individual și colectiv, lumea ar deveni, cu adevărat, un loc mult mai bun.

Această teză este explicată, mai mult sau mai puțin direct, în multe dintre analizele sale din carte.

Alimentarea divizărilor dintre națiuni sau grupuri etnice, alegerea modelelor conservatoare în dezvoltarea economiei, finanțarea unor grupuri ideologice radicale care păreau că subminează autoritatea unor dușmani, toate aceste alegeri se plătesc scump în viitor.

Istoria are un fir nevăzut care leagă evenimente care aparent nu au legătură între ele.

Aș mai aminti aici, pentru a înțelege contextul intelectual în care am citit această carte, și scrierile lui Yuval Noah Harari, în special 21 de lecții pentru secolul XXI. Ultima parte a cărții lui Amin Maalouf, cea care se referă la revoluția digitală, atrage unele semnale cu privire la viitorul unei umanități ce devine perimată în contextul unor mașini și tehnologii mult mai inteligente și mai performante decât oamenii. Aceleași teze se regăsesc și la Harari, dar îndulcite de o încredere în valorile umaniste care, pe Maalouf, pare să îl fi părăsit.

În continuare, voi reda, integral, un articol al lui Matei Vișineac, pentru rfi.ro, care surprinde mult mai bine decât aș putea eu esența acestei cărți.

https://www.rfi.ro/special-paris-126827-amin-maalouf-naufragiul-civilizatiilor-o-carte-cu-rezonante-neasteptate-context

„Naufragiul civilizaţiilor” se intitulează un eseu semnat de scriitorul şi academicianul franco-libanez Amin Maalouf, o carte apărută în Franţa în primăvara anului trecut, tradusă şi în româneşte şi publicată de Editura Polirom. Astăzi eseul său are o şi mai mare rezonanţă pe fond de epidemie. Deşi acest cataclism nu a fost prezis de Amin Maalouf, Covid-19 a accelerat ceea ce scriitorul numeşte „naufragiul global

Acest eseu apărut în Franţa la Editura Grasset se citeşte cu adevărat „dintr-o suflare” întrucît este conceput ca o demonstraţie dar şi ca o călătorie prin eşecurile lumii de azi, cu un accent ecial pe lumea arabă şi pe cea occidentală. Amin Maalouf, care are rădăcini egiptene prin mamă şi libaneze prin tată, astăzi în vîrstă de 71 de ani, a fost un călător neobosit şi un jurnalist asiduu. În cîteva momente cheie ale istoriei contemporane el s-a aflat ca martor ocular acolo unde trebuia, de exemplu la Teheran cînd ayatolahul Khomeyni a luat puterea.

Analizele lui Amin Maalouf sunt foarte nuanţate şi convingătoare întrucît, spre deosebire de alţi observatori ai actualităţii, el lucrează cu două instrumente de măsură stăpînite perfect: un prim seismograf cu care ia pulsul tensiunilor din lumea arabă, unde s-a născut, şi un al doilea seismograf cu care măsoară crizele din lumea occidentală, unde s-a format.

Precizez în paranteză că multe dintre cărţile importante ale lui Amin Maalouf sunt disponibile şi în limba română. Tot Editura Polirom i-a publicat, de exemplu, eseul intitulat „Cruciadele văzute de arabi” şi romanul „Scările Levantului”. Ceea ce eu personal apreciez foarte mult la acest autor sunt în primul rînd convingerile sale universaliste şi umaniste, iar în al doilea rînd o foarte lucidă capacitate de sinteză.

În numai cîteva pagini Amin Maalouf este capabil să explice de ce din 1967 încoace, altfel spus de la războiul pierdut în mod umilitor în faţa Israelului, „lumea arabă a luat-o pe un drum greşit” fără să mai fie capabilă să depăşească respectiva înfrîngere.   

Citez însă în cele ce urmează diagnosticul pus de Amin Maalouf asupra crizelor europene: „În Europa avem de-a face cu un fel de fărîmiţare şi de tribalizare. Uniunea Europeană oferea promisiunea cea mai uluitoare pentru lumea de azi, iar acest proiect miraculos se fisurează. Trăim într-o lume în dezagragare deşi aveam tot ce ne trebuie ca să reuşim”.

Regăsesc la Amin Maalouf acelaşi ton trist adoptat de Stefan Zweig în cartea sa „Lumea de ieri”, apărută în 1941, cînd Europa părea devorată dintr-o parte de nazism şi din altă parte de comunism. Astăzi, constată Amin Maalouf, nici nazismul şi nici comunismul nu sunt marile pericole, ci faptul că învingătorul amîndurora, capitalismul, nu reuşeşte să rezolve problemele lumii.

Sunt foarte revelatoare, în eseul său, paginile rezervate Americii. Amin Maalouf consideră că Statele Unite ale Americii, deşi sunt singura supraputere, şi-au pierdut credibilitatea morală. Iar ţări precum China, India şi Rusia intră astăzi pe o arenă mondială lipsită de reguli şi de arbitru.

Eseistul franco-libanez, vorbind despre ororile comise în numele comunismului, nu le uită nici pe cele comise în numele anti-comunismului. El evocă, de exemplu, distrugerea unei întregi generaţii de intelectuali arabi inspiraţi de idei marxiste dar în acelaşi timp capabili să-şi modernizeze ţările, să impună laicitatea… Din păcate, în contextul războiului rece, America a preferat să sprijine regimuri militare corupte şi chiar forţe integriste numai pentru a nu lăsa Moscova să-şi extindă influenţa, scrie Amin Maalouf.   

În acest moment cînd Europa este victima unui al doilea val de contaminări şi cînd tot mai multe ţări adoptă carantina, sunt sigur că multă lume caută din nou explicaţii legate de ceea ce ni se întîmplă. Iar cartea lui Amin Maalouf este un excelent eşafodaj intelectual pentru înţelegerea acestui moment istoric. El explică, printre altele, de ce lumea de azi este intoxicată de „identităţi ucigaşe”, sau cum se face că minorităţi solidare pot obţine în societăţi dezbinate un rol mai mare decît ar trebui să-l aibă dacă ar fi aplicat doar criteriul numeric…

Citind această carte acum am avut un fel de revelaţie. Amin Maalouf enumeră de fapt numeroasele cauze care duc lumea la naufragiu, ca şi cum toţi ne-am afla pe un pachebot destinat să se lovească de un iceberg. Un singur „vinovat” lipseşte din lista întocmită de Maalouf, cel sosit ultimul pentru a grăbi naufragiu, şi anume coronavirusul. De unde sentimentul ciudat că întotdeauna peste ceva rău poate veni un rău şi mai mare.

Ce şansă extraordinară am avea, îmi spun, dacă am scăpa de acest ultim adversar venit să ne dezbine, să ne înnebunească, să ne aculturalizeze, să ne extermine, altfel spus dacă am scăpa de Covid-19. Privind retroactiv, dacă ar dispărea virusul, ne-ar fi cu siguranţă mult mai uşor să redresăm nava şi să evităm naufragiul civilizaţiei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: