Farmecul lucrurilor de altădată


Articol premiat în cadrul concursului Spring Superblog 2022

Bucătăria bunicilor

Bucătăria bunicilor e instalată într-o cameră joasă, la același nivel cu pivnița, un fel de demisol.

Zidurile vechi sunt groase de o jumătate de metru. Fereastra mititică de la stradă are o perdea minusculă, imaculată, și mereu câteva mușcate înflorite puse în ghiveci pe pervazul generos.

De pe fereastră vedeam grădinița de flori, drumul și apoi râpa cea mare de peste drum, un deal abrupt și înalt care domina întreaga priveliște.

Bucătăria era sufletul casei. Bunica o păstra foarte curată și cochetă, în stilul acela al bucătăriilor de la țară, cu o canapea de rezervă pentru nopțile de iarnă prea friguroase, și o laiță unde să aibă toată lumea loc să stea, cu un aragaz pe care se făcea doar cafeaua, și o sobă cu lemne care ne încălzea iarna și pe care bunica gătea tot timpul anului.

Îmi aduc aminte cu mare plăcere și poftă de pâinea de casă prăjită pe sobă, de merele coapte în cuptor, de porumbul fiert în trei ape, cu cenușă, de ciorba de fasole cu ciolan afumat și prune uscate pe care bunica le făcea pe această sobă.

Din bucătăria bunicilor nu lipsea nici dulapul-vitrină în care erau puse cănile bune, paharele de lichior, fotografiile, dantele și alte obiecte decorative, și nici găleata pusă într-un colț ferit, plină mereu cu apă rece și proaspătă, de izvor. Cea mai bună apă din sat, cum cu mândrie spunea bunicul de parcă era victoria lui personală, și într-adevăr la fântâna cu cumpănă de peste drum vedeam în fiecare zi oameni venind cu căruța cu cai și umplând multe bidoane cu apă.

Bucătăria bunicilor are bârne pe tavan și o ușă din lemn, masivă, cu o clanță cum mai vezi doar în muzeu, iar tacâmurile erau ținute într-un sertar subțire, aflat sub tăblia mesei.

În bucătărie ne luam micul dejun înainte de a pleca la câmp, acolo aduceau seara bunicii laptele proaspăt muls, spumos, să îl strecoare, din care primeam și noi câte o cană, acolo luam cinele nesfârșite cu omletă cu carne și cârnați, mămăligă cu brânză și salată de varză murată.

Tot acolo, după ce bunica mergea la culcare, noi, copiii, rămâneam încă multe ore să ne spună povești bunicul. Eram mulți, câte patru-cinci, pentru că, deși aveau doar trei nepoți, bunicii adunau, în vacanțe, toți copiii familiei și niciodată nu am auzit nu le aduce (pe mine și pe sora mea) că deja mai sunt trei aici.

  

Bunicul

Irvin Yalom spune că începem să murim atunci când dispar fragmente din viața noastră prin moartea oamenilor care ne împărtășesc amintirile.

Bunicule, deși te-ai stins acum mai mult de 20 de ani, ești la fel de viu astăzi ca atunci când veneam să te văd!

Aș vrea să mai putem vorbi, să te aud și să îmi spui poveștile tale fermecate. Aș vrea să îl vezi pe Andrei, să fii mândru de el, și să îl înveți, cum ne-ai învățat și pe noi, dragostea de cărți, de istorie și de țară.

Bunicul era un om mai mare decât viața, și fizic, dar mai ales intelectual și sufletește.

Într-o vreme în care disciplinatul copiilor cu palma era perfect acceptabil, niciodată nu am auzit vocea lui răstindu-se, înjurând și nici enervându-se nu l-am văzut.

Bucuria lui cea mai mare, la sfârșitul unei zile grele de muncă, era să adune copiii în jurul mesei și sa stea de vorba cu ei. Adesea ne apuca două noaptea ascultând fascinați poveștile lui pline de eroi, de Ștefan cel Mare, de Mihai Viteazul, de Cuza, dar și de oameni din vremurile copilăriei, Păcălă locali sau oameni care impresionau prin tragedia, frumusețea sau originalitatea vieților lor.

Vecinele, mai ales cele mai pisăloage, toate aveau o poreclă haioasă, spre exasperarea bunicii și bucuria noastră, a copiilor, care eram mereu sub lupa lor deloc binevoitoare.

Bunicul nu îmbrățișa și nu pupa, dar o laudă de la el te ungea pe suflet într-un mod care se simte și astăzi, după 30 de ani.

Avea într-o cameră rar folosită o nișă în perete, închisă cu uși de fier dublate cu uși de lemn, decorative, în care își ținuse în tinerețe pușca de vânătoare și gloanțele, iar acum își ținea colecția impresionantă de Magazin Istoric. Pentru că bunicul, indiferent de oră sau de oboseală, niciodată nu adormea fără să citească măcar câteva pagini.

Prin bunătatea, preocupările lui pentru cunoaștere și înțelepciunea lui era considerat un excentric.

Era un pasionat al vânătorii, al naturii, al ierburilor de leac. Îmi aduc aminte cum mergeam cu el să căutăm ciuperci sau chimen pe râpă, acasă așteptându-ne eternele bombăneli ale bunicii. Pe care le ascultam spășiți și complici, zâmbind pe sub mustăți. Doar noi știam ce bine am petrecut, el spunând povesti, eu punând întrebări, amândoi bucurându-ne unul de altul și de natură.

De la bunicul mi-a rămas dragostea de carte. Plăcerea lecturilor nocturne, bucuria de găsi în cărți povești cu tâlc care te fac să înțelegi viața cu mai multă îngăduință, tihna orelor de apus în care admiram priveliștea spectaculoasă din spatele casei, faptul că locurile și oamenii poartă o istorie măreață în ei, toate le am de la el.

Ce am mai învățat de la bunicul este că indiferent de cât de aspre sunt condițiile, poți să reușești în viață, iar această reușită depinde de ceea ce apreciezi tu ca fiind un succes. Pentru el asta a însemnat un trai liniștit, într-o familie liniștită, cu timp pentru cărți și pentru natură.

Motive să trăiască în supărare sau încrâncenare a avut foarte multe, dar a preferat să își păstreze seninătatea și jovialitatea.

Copil sclipitor, a făcut școala de ofițeri și a fost eliminat la examenele finale pe motiv că ar fi fiu de chiabur, deși nu a fost.

S-a căsătorit cu cea mai frumoasă fată din zonă, pe care a fost nevoit să o răpească de la părinți de teama admiratorilor, s-a angajat ca șofer, ceea ce l-a ferit de o muncă fizică abrutizantă, i-a permis să vadă toată țara și să aibă timp suficient să citească.

Prietenii lui au fost doar intelectuali pe care îi admira, și, în timpul liber, s-a bucurat de pădure, cu pușca în mână și câinele de vânătoare lângă el, ca un mare nobil.

Jos pălăria, bunicule!

Bunica  

Ei, bunica e cu totul altă poveste. Pe cât a fost soțul ei de deștept, pe atât de frumoasă este ea.

Este, pentru că la 89 de ani abia împliniți încă se ține bine pe picioare, la fel de cochetă ca în prima tinerețe.

Vorbeam de bucătăria ei care, deși era o bucătărie la țară, era curată, bine îngrijită, decorată frumos, după gusturile bunicii.

Camerele celelalte, camerele de sus, camerele bune, aveau mobilă scumpă, zugrăveli cu modele complicate, pahare cu adevărat prețioase în vitrină.

Deși la țară, într-o zonă fără apă curentă, așternuturile erau mereu proaspete și curate, la fel cum erau și hainele bunicilor.

Pentru bunica nu exista crimă mai mare decât să ieși în stradă, la fântână, fără să te gătești. Să te gătești însemna să te piepteni, să te speli pe față și să îți schimbi hainele cu unele mai frumoase și neapărat curate. Nu puteai ieși din curte măcar cum!

Bijuteriile, că erau din aur sau gablonțuri, bunica le adora și mereu o certa pe mama că nu are destule inele, cercei sau coliere.

Dulapurile bunicii, coastene, cum le spune ea, sunt și acum pline de haine românești, tradiționale, care aveau în copilăria mea peste 100 de ani. Tot satul venea să le împrumute și de fiecare dată când le scotea, bunica se supăra că îi mai lipsește ceva.

Ne îmbrăca și pe noi cu ele la sărbători, la biserică de Bobotează, sau la baluri. Mi-au rămas pe retina amintirilor dantelele complicate, mărgeluțele cusute cu atâta gust pe crătințele roșii, pieptarele albe, hainele de deasupra, scurte sau paltoane, atât de bogat brodate.

Bunica mea cea frumoasă avea mereu câte o cremă de mâini sau o cremă hidratantă pe care o folosea pentru a-și întreține pielea mâinilor sau tenul destul de încercat de asprimea vieții la țară.

Doar cu apă din fântână și lapte de față Doina, bunica, la cei 89 de ani, are în continuare un ten frumos. O față expresivă, pe care se văd bucuriile și încercările vieții, niște ochi albaștri de o pătrunzime răpitoare, și o piele îngrijită, întreținută toată viața cu produse românești, de la Farmec.   

Laptele de față Doina
Sursa: farmec.ro

Transmit mai departe valorile generațiilor viitoare 

Ora de lectură pe care o am aproape în fiecare seară cu Andrei
se datorează bunicului și sper din suflet că și copilul meu va duce mai departe dragostea de cărți și își va păstra fascinația și seninătatea în fața miracolelor, dar și a greutăților vieții.

Demnitatea, puterea de lege a cuvântului dat, oroarea față de lingușire, trădare sau mojicie, sunt valori fără de care viața nu ar fi însemnat nimic pentru bunicii și părinții mei. Îmi doresc să înțeleagă și copilul meu că o viață împlinită este trăită conducându-te după aceste valori.   

Dragostea imensă pentru natură și ritmurile ei, înțelegerea și mila față de necuvântătoare, prețuirea pământului strămoșesc, sunt dimensiuni ale personalității mele care au crescut în generații și generații de țărani sau oieri care mai bine mureau de foame decât să vândă un ar de pământ și care își tratau animalele din grajd uneori cu mai multă grijă decât tratezi un membru al familiei. Ador faptul că și băiețelul meu iubește câinele și găinile bunicilor, abia așteaptă drumețiile prin pădure și învață să aprecieze toate viețuitoarele, mai mari sau mai mici.

Curățenia, importanța unui aspect îngrijit, valoarea hainelor de calitate, armonios alese, purtarea lor cu ținută și adecvat ocaziei, acordarea atenției cuvenite produselor de îngrijire pentru propriul corp este o altă formă de respect față de propria persoana transmisă din generație în generație.

Într-un oraș mare, anonimi, poate mai uităm, dar la țară, în preajma bunicilor sau părinților mei, niciodată!       

 O tradiție de secole construită cu Farmec

Sursa: farmec.ro

Acum câteva zile o prietenă mi-a trimis un articol despre tinerele din Marea Britanie care, la 20 și ceva de ani, sunt dependente de injecțiile cu Botox. Articolul se referea la această țară, dar tind să cred că este un fenomen răspândit în multe culturi. 

Industria dedicată înfrumusețării pe cale medicală e din ce în ce mai influentă. Mari actrițe și-au distrus capacitatea de a avea expresii faciale din cauza intervențiilor pentru eliminarea ridurilor.

Prin modificări și ajustări, fețele multor femei ajung să arate toate ca niște șabloane construite pe calculator. Ce mutilare a trupului, dar mai ales a sufletului, în era egalității de șanse!

Dar, a remarcat aceeași prietenă, și ea o originală iremediabilă, probabil franțuzoaicele nu fac asta, referindu-se la dependența de botox la 20 de ani.

Și tind să o cred, franțuzoaicele fiind, pentru noi, zeițele absolute ale rafinamentului și eleganței.

Adevărata femeie nu se teme de micile sale imperfecțiuni, de riduri sau colăcei, este încântată să fie autentică, originală, unică.

Puterea ei stă în farmecul propriilor gânduri, trăiri, și expresii.

În același tip, adevărata femeie este îngrozită de delăsare și lipsă de respect de sine.

Farmec, de secole, și Gerovital, de decenii, sunt cremele favorite ale acestor femei pline de personalitate.

Produsele lor ne ajută să ne păstrăm prospețimea, să mai prelungim puțin tinerețea, păstrându-ne în același timp autenticitatea și întreaga gamă de expresii, de la cele mai fine încruntări la cele mai subtile zâmbete.

Nu îmi place să folosesc prea mult machiaj, însă, ca și bunica, cred că un produs de calitate, cum este Crema Final Touch SPF 25,  este esențial pentru o femeie care se respectă.

Mulțumesc cu recunoștință pentru faptul că am fost provocată să îmi aduc aminte de obiceiurile bune de altă dată și de farmecul copilăriei trăită atât de autentic și bogat.

Deși îmi doresc și premiul, bucuria de a scrie despre bunicii mei și valorile lor este de ne-egalat.       

 Articol scris pentru concursul Spring SuperBlog 2022

3 răspunsuri la „Farmecul lucrurilor de altădată”

  1. Un articol ce face să vibreze corzile sufletului.

    1. Mulțumesc mult. Îmi doream sa ii spun mamei lucruri pe care nu i le am mai spus de mult și acesta a fost modul meu de a o face.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: