Ne-am întâlnit acasă la bunica toți nepoții.
Nu ne-am mai văzut de mult timp.
În copilărie eram o familie, acum am devenit doar rude.
Suntem plecați care pe unde. În străinătățuri, în orașe mari.
Distanța și vremurile ne-au îndepărtătat atât de mult!
Apoi, în viața fiecăruia dintre noi au apărut soții, soțiile, copiii. Viețile noastre de acum au prea puțin loc pentru viața noastră de altădată.
Sigur că ne privim cu simpatie. Sigur că ne dorim să ne fie bine. Ca aproape niște străini, însă.
Dar noi ne-am jucat în aceeași curte. Noi am mâncat din aceeași farfurie uneori, am tras chiulul împreună la făcutul fânului pe deal, am jucat cărți pe banca din fața casei și am bătut câmpurile împreună.
Și acum ne zâmbim amabil, vorbim protocolar, ne expunem viețile cu grijă.
Povestind despre noi, încercăm să pară că trăim cât mai strălucitor, modern și luxos, dar fără să fim ostentativi. Cât să le fie un pic ciudă neamurilor, dar să zică tot a rămas băiat/fată bună.
Bunca vede, bunica simte. Dar tace și nu zice nimic. Ne bagă pe fiecare în seamă, ne lasă să ne spunem poveștile, râde de glumele fiecăruia, întrebă pe fiecare câte ceva.
Ziua înaintează încet-încet și zâmbele într-o parte, râsetele amabile, ușoara neliniște și sentimentul de nefamiliar e tot acolo.
Ni se face și foame. Dulciurile aduse cu drag și deschise cu generozitate nu ne ajută prea mult.
Bunica se ridică în bățul ei. Și redevine femeia aprigă din bucătărie pe care o știam.
Băieții, bărbații, cum cu atâta mândrie se spune în satul bunicii, sunt trimiși să facă așchii, să aducă apă de la fântână, să aprindă focul.
Femeile sunt trimise care încotro. Să aducă varză din butoiul de vedre, să pună de mămălingă, să pună blidele pe masă.
Copiii, și ei, au treaba lor, să sparie găinile din cuibare și să aducă ouă.
Și încinge bunica un ospăț cum nu am mai întâlnit din copilărie.
Face o mămăligă tare, pe care o taie cu ața. Pune într-un castron pe care mi-l amintesc din copilărie un strat generos de brânză, o felie zdravănă de mămăligă, și tot așa, până iese un imens tort auriu pe care îl pune la încălzit în cuptor.
Taie varza în cubulețe.
Face o omletă, păpară, cum se zice la noi, cu carne și cârnaț din borcan.
Și ne poftește pe toți la masă.
Totul e așa cum îl știam.
Memoria gustului și memoria aromelor trezesc ce e mai bun în noi.
Cârnații sunt la fel de buni cum îi știam odată. Omleta, cu puțină brânză, e delicioasă. Miroase a afumătură, a varză murată, a afinată.
Dar mai ales brânza, brânza aceea magică, ce făcea lanțuri ce nu se mai terminau, spre uimirea și bucuria noastră, a copiilor, e în castronul din care ne luăm fiecare câte o porție generoasă. Și o mâncăm cu lapte, tot cum făceam atunci.
Focul e vesel în sobă și, în seara răcoroasă de toamnă, ne încâlzim, încet-încet.
Limbile se dezleagă, poveștile încep să curgă.
Aminitirile se deapănă și ne retrezim copii, la cină, râzând cu poftă, făcând glume, vorbind unii peste alții și unii mai tare ca alții.
Doar locul bunicului e gol. Ca un oftat, ca o nostalgie. Totul e cum era, dar totuși nu mai e.
Peste câteva zile o sun pe bunica.
-Bunică, ce bine ne-am ospătat la dumneata! Ne-am simțit ca în copilărie când am început să ne întrecem în lanțurile de brânză! Până atunci eram ca străinii, ne-ai făcut să fim familie iar cu masa dumitale.
– Draga mamii, familia se ține unită în jurul mesei. Mâncați voi ce mâncați pe unde sunteți, dar când veniți la mine acasă și vă pun în blid mămăligă cu brânză, sunteți tot nepoții pe care i-am crescut. Ascultă de la mine, câteodată, o bucată bună de brânză și un borcan cu carne e tot ce trebe ca familia să fie iar familie.
-Bunică, nu știam că brânza poate face asta. Tot cea mai bună bucătăreasă ai rămas! Să vorbești te rog cu ciobanul care ți-a adus brânza, vreau și eu o pungă!
-Ce cioban! Unde ai mai văzut tu caș frământat? E mozzarela Delaco, nu ai văzut punga? Tu mereu ai fost cu capul la cărțile tale, ca bunicu-to, cu treaba…….mai puțin. Da tu stai în București, nu ai vazut reclama, că face niște lanțuri ce ajung până la Dristor 2?! Ce o mai fi și aia! Dar brânza e bună, să știi.
Pffff……iar m-a lăsat paf bunica!
La noi în frigider de plin de brânzeturi Delaco. Și telemea, și fantomele de brânză, și DeSendvis, și mozarella. Dar mozarella o foloseam doar pentru pizza.
Acum chiar că mi-a dat un pont bun bunica! Mă duc să pun de mămăligă!
lectura si alte pasiuni 
2 răspunsuri la “Reuniunea de familie”
O incursiune de la nostalgie la simpatie. Foarte frumos, scris în stilul tău.
[…] Reuniunea de familie […]